„Dansul din apă”
Răsai din stropi, din lacrimi și vis,
Un trup ce în lumină s-a scris.
Cu brațe întinse, te-nalți spre zenit,
O umbră divină din ape ivit.
Te cheamă departe un glas fără nume,
Un dor ce răsare din spume și brume.
Te-nalți către ceruri, purtată de-un cânt,
Ca unda ce crește în lacuri, tăcând.
Lăsând în adâncuri dureri și poveri,
Te-nalți printre stropi, printre vechi emisferi.
Pământul mi-e jarul, iar tu îmi ești focul —
O flacără vie ce nu stinge jocul.
Spre spiritul sacru, curat și duios,
Mă poartă o clipă cu gust prețios.
Cândva — doar o piatră, acum — dans în zbor,
Frânturi de tăcere plutesc ușor.
Din greul durerii s-au născut visători,
În dansul luminii — stropi plutitori.
Dans dintr-o lacrimă, formă de har,
Te naști dintr-un strop și zbori în altar.
Și totuși, iubirea nu-i doar o lumină —
E val ce te poartă, furtună senină.
Iubind, te dizolvi în taina căderii,
Când drumul e-n ceață, te unești cu misterii.
Ce pare sortire e doar încercare —
De te-ncearcă iubirea, revino la mare:
Un val ce te frânge, dar blând te adoră,
Și-ți-arată din nou orizontul — aur și auroră.

06-06-2025