🇷🇴 Această pictură s-a născut din amintirea unui câmp nesfârșit de maci din Dobrogea. Privind marea roșie care se unduia sub adierea vântului, am avut senzația că florile își șoptesc una alteia povești pe care doar inima le poate înțelege. Nu am pictat fiecare mac, ci emoția acelui moment: liniștea, dorul, iubirea și sentimentul că timpul se oprește pentru o clipă.
Așa s-a născut și urmatoare poezie — din imaginea a două suflete care, asemenea macilor legănați de aceeași adiere, învață să se apropie fără cuvinte și să se regăsească într-o mare roșie ce se unduiește tăcut între inimă și cer.
🇳🇱 Dit schilderij ontstond uit de herinnering aan een eindeloos klaprozenveld in Dobrogea. Terwijl ik uitkeek over de rode zee die zacht golfde in de wind, had ik het gevoel dat de bloemen elkaar verhalen toefluisterden die alleen het hart kan verstaan. Ik schilderde niet elke afzonderlijke klaproos, maar de emotie van dat moment: de stilte, het verlangen, de liefde en het gevoel dat de tijd even stilstaat.
Zo werd ook het gedicht “Hoe klaprozen liefhebben” geboren — uit het beeld van twee zielen die, net als klaprozen in dezelfde bries, naar elkaar toe groeien zonder woorden en elkaar terugvinden in een rode zee die stil golft tussen het hart en de hemel.
🇷🇴
— Rămâi aici, lângă mine…
șoptești,
aici macii aprind flăcări tăcute în iarbă,
iar cerul își revarsă albastrul peste noi.
— Rămân.
Să fim doar noi doi
și nesfârșirea acestui colț de rai.
Îmi sprijin capul de tine.
Ascultăm cum vântul își plimbă degetele prin părul câmpului,
în timp ce tu îmi mângâi tăcerea
cu respirația ta.
Când iarba foșnește ușor în jurul nostru
și, ascunsă sub cămașa ta,
inima îți bate atât de aproape,
uit pentru o clipă
care dintre noi poartă acest cântec.
— Îi auzi?
mă întrebi.
— Ce anume?
— Cum se iubesc macii.
Vântul atinge câmpul,
iar macii se revarsă până la orizont,
ca o mare roșie
în care privirile noastre se pierd.
— Așa suntem și noi.
Macii se apleacă unul spre altul
sub aceeași adiere,
iar inimile noastre, fără grabă,
își împletesc bătăile ca două râuri care se unesc,
până când șoapta apei
devine cântec.
Privirea ta se oprește asupra mea, iar noi ne pierdem în marea roșie de maci
ce unduiește tăcut între inimile noastre și cer.
— Și dacă vara va trece?
întreb.
Îmi iei mâna într-a ta și zâmbești. — Atunci vom păstra macii în inimă.
Și pentru o clipă vântul amuțește, iar macii par să ne șoptească
același răspuns.
🇳🇱
— Blijf hier bij mij…
fluister je,
waar klaprozen stille vlammen ontsteken in het gras
en de hemel haar blauw over ons laat uitstromen.
— Ik blijf.
Laten we alleen met z’n tweeën zijn,
en met de oneindigheid van dit stukje paradijs.
Ik leg mijn hoofd tegen je aan.
We luisteren hoe de wind zijn vingers
door het haar van het veld laat glijden,
terwijl jij mijn stilte streelt
met je adem.
Wanneer het gras zacht om ons heen ruist,
en verborgen onder je hemd
je hart zo dichtbij klopt,
vergeet ik voor een ogenblik
wie van ons beiden dit lied draagt.
— Hoor je het?
vraag je.
— Wat dan?
— Hoe de klaprozen elkaar liefhebben.
De wind raakt het veld,
en de klaprozen stromen uit tot aan de horizon,
als een rode zee waarin onze blikken verdwalen.
— Zo zijn wij ook.
De klaprozen buigen naar elkaar toe
onder dezelfde bries,
en onze harten, zonder haast,
verweven hun slagen
als twee rivieren die samenvloeien,
tot het fluisteren van het water
een lied wordt.
Je blik blijft op mij rusten,
en wij verliezen ons
in de rode zee van klaprozen,
die stil golft tussen onze harten en de hemel.
— En als de zomer voorbijgaat?
vraag ik.
Je neemt mijn hand in de jouwe
en glimlacht.
— Dan bewaren we de klaprozen in ons hart.
En voor een ogenblik valt de wind stil,
en lijken de klaprozen ons
hetzelfde antwoord toe te fluisteren.
No responses yet